NOUTATI

Cum să menții casa curată când ai copii


Curățenia zilnică este o sarcină dificilă, dar devine și mai complicată atunci când ai copii. În orice parte te-ai uita, mereu există jucării și haine aruncate pe podea și aproape orice suprafață din casă este udă sau lipicioasă. Totuși, nu te neliniști din această cauză, există o cale prin care îți poți menține casa cât de cât ordonată chiar dacă te simți ca și cum Diavolul Tazmanian ar trece prin casa ta în fiecare zi. Dacă ai copii și te confrunți cu problema curățeniei, aceste sfaturi te vor ajuta.

1. Obișnuieste-te cu ideea; casa ta nu va fi niciodată curată în totalitate Dacă îți dorești ca locuința ta să fie impecabilă și ai copii, este timpul să ai așteptări ceva mai mici. Copiii și harababura merg mână în mână și oricât te-ai strădui tot va rămâne în casă un mic loc dezordonat. În loc să te îngrijoreze ideea că trebuie să faci curat în fiecare zi, fă tot ce îți stă în putință ca să creezi o metodă de organizare care să țină dezordinea sub control și implică-i pe cei mici cât de mult posibil în strângerea mizeriei. Mai mult, insuflă-le dorința de a face ei singuri asta.

2. Fă curat când ei nu sunt acasă Cea mai bună perioadă să te apuci de curățenie este când copii dorm la prânz, sunt la școală sau s-au dus deja la culcare. Acest lucru îți va permite să faci față dezordinii fără să-ți faci probleme că tu strângi pe-o parte și copiii fac mizerie la loc, pe cealaltă parte. De asemenea, acum este un moment bun să te ocupi și de curățenia serioasă, cum ar fi să aspiri și să ștergi podelele.

3. Curăță pe moment Va fi mult mai ușor să menții casa curată dacă reușești să cureți exact atunci când se întâmplă. Unii părinți lasă mizeria să se adune pe tot parcursul zilei și la sfârșit sunt copleșiți când își dau seama că trebuie să curețe toată casa. Dacă cel mic varsă ceva, curăță atunci. Dacă nu își pune jucăriile la loc, ajută-l pe el să facă curat, nu face tu singură.

4. Împarte-le sarcini celor mici
Dacă nu este încă prea mic, ar trebui să-i dai câteva sarcini zilnice copilului. Pe lângă faptul că îi oferi o lecție esențială despre responsabilitate, vor fi foarte încântați să primească mici recompense dacă își fac treaba bine. Nu trebuie să îi pui să curețe toată casa, dar câteva lucruri potrivite pentru ei ar fi să măture, să ducă gunoiul sau să spele vasele.

5. Cumpără mai puțin Este mai ușor să menții curățenia atunci când ai mai puține lucruri. Data viitoare când mergi la magazin sau faci cumpărături online, gândește-te dacă acel produs este absolut necesar. Dacă vrei să cumperi ceva pentru copii, este ceva ce le place la nebunie și îl vor folosi frecvent? Dacă răspunsul la aceste întrebări este nu, nu îl cumpăra. În final, va contribui doar la crearea balamucului de care vrei să scapi.

6. Dăruiește
Este important să-l înveți pe cel mic din timp despre donații. În acest fel va înțelege cât este de norocos să aibă lucrurile acelea, dar vei menține sub control și numărul lucrurilor din casă și va fi mai ușor de curățat. Donează lucruri pe care nu le folosești cel puțin o dată pe lună și adaugă și din lucrurile tale, ca să-i arăți că nu este singurul care renunță la lucrurile lui.

Contact

Te putem ajuta să îți îndeplinești un vis. Completează formularul de mai jos și
împreună vom găsi cea mai bună soluție pentru tine.