De ce să îți cumperi o casă nouă?
Atunci când vine vremea să te muți într-o locuință mai mare și dorești să investești într-o casă, apare întrebarea: să fiu primul proprietar al unei case sau să cumpăr casa de la cineva care dorește să o vândă? Alegerea este a ta, dar te sfătuim să nu iei o decizie până nu iei în calcul toate aspectele pro și contra, pentru că la urma urmei este vorba despre o investiție pe viață. Noi îți spunem doar de ce ar trebui să-ți cumperi o casă proaspăt construită.
Ești primul proprietar, deci ești primul care a locuit vreodată în casa aceea. Totul este nou, curat și strălucitor și sistemele de încălzire și gaze funcționează perfect. Acesta este un aspect foarte important pentru că te scapă de alte investiții inițiale, cum ar fi schimbarea țevilor și a geamurilor sau văruirea pereților. O casă nouă vine, de asemenea, cu garanție care te va scăpa de costuri suplimentare în caz că se strică ceva în următorii ani. Și pentru că nu trebuie să aștepți ca toate reparațiile să fie finalizate, te poți muta în noua casă imediat după ce o cumperi.
Dacă îți dorești să cumperi o casă într-un cartier recent construit, nu trebuie să-ți faci probleme pentru alți competitori: sunt case pentru toți. La Cubic Village, mai avem 30 de case care își caută proprietari. În plus, dacă este prima casă pe care o cumperi, poți accesa diverse tipuri de finanțări care sunt disponibile doar pentru achiziționarea caselor noi.
Casele noi sunt construite pe planuri moderne, din materiale de construcție noi care garantează rezistență prelungită în timp. Interiorul casei este larg, eficient compartimentat, cu camere mari și luminoase, cu tavane înalte, pe conceptul de plan deschis bucătărie-living-dining, reflectând realitățile unei vieți moderne. Fiind recent construită, o casă nouă are instalații moderne de electricitate și incendiu, făcând casa mai sigură. Vezi toate avantajele pe care casele înșiruite construite de Cubic Village le au pentru tine si familia ta.
Când cumperi o casă deja locuită, nu o poți personaliza așa cum îți dorești decât dacă scoți afară toată mobila lăsată de foștii proprietari, gresia, faianța și parchetul și refaci totul de la zero. Interiorul unei case noi se personalizează din timpul construcției. Îți alegi finisajele interioare ca să corespundă designului interior pe care îl vrei crea ulterior. În plus, acestea sunt incluse în prețul de vânzare, nu trebuie să faci o altă investiție.
Te putem ajuta să îți îndeplinești un vis. Completează formularul de
mai jos și
împreună vom găsi cea mai bună soluție pentru tine.