De ce să alegi o casă cu planșeuri de beton?

Pentru mulți constructori, soluția cea mai comodă pentru planșeuri o constituie lemnul. Într-adevăr, cu lemn se poate lucra cel mai ușor. Dar este, oare, aceasta cea mai bună metodă de a construi, pe termen lung? Cu siguranță, nu. În construcții, ”mai simplu” nu înseamnă aproape niciodată ”mai bun”, iar calitatea materialelor de construcții este un element la care pur și simplu nu se poate face rabat. Planșeurile din lemn sunt foarte flexibile, ele schimbându-și forma în timp. De aceea, dacă sunt acoperite cu rigips, în timp apar crăpături. Mai mult decât atât, lemnul trebuie tratat periodic cu diferite substanțe, pentru a-l proteja de foc, umezeală etc.Accesul la structură e dificil după ce proprietarul s-a mutat în casă. Cea mai mică eroare transformă casa ta într-un adevărat pericol pentru sănătatea și chiar viața ta.
În combinație cu o structură de rezistență din lemn, un asemenea planșeu va duce in timp la modificarea definitivă și nefericită a formei casei tale.
Planșeul de beton, pe de altă parte, este net superior prin eficiență și rezistență. Acesta poate să fie mult mai subțire ca unul din lemn, iar izolarea împotriva umezelii și a zgomotului este mult mai bună. Chiar și în caz de cutremur, un planșeu de beton preia mult mai bine șocul, iar casa ta va fi mai rezistentă. Grinzile și plăcile de beton interacționează bine între ele, conferind construcției o elasticitate care o va lăsa să se miște, fără a se fisura sau dărâma, acest amănunt putând salva viețile celor din interior. Nu în ultimul rând, folosirea betonului este mult mai ecologică. Pentru o casă ar trebui sacrificați foarte mulți arbori care nu ar face decât să devină grinzi șubrede, pretențioase și greu de întreținut.
La Cubic Village, am ales să construim case de calitate, care să reziste în timp. Ne-am gândit la utilitatea lor și la siguranța celor care vor alege să locuiască în ele. Combinația de beton și cărămidă este dovedită ca fiind cea mai rezistentă, într-o zonă cu risc seismic ridicat, ca cea a României în general și a Moldovei în special. La beton aderă orice finisaje, astfel că posibilitățile de personalizare sunt, practic, nelimitate. Noi am ales planșeele de beton pentru că știm că și clienții noștri le-ar alege, gândindu-se la binele lor și al familiilor lor. Seriozitatea cu care am tratat fiecare detaliu al construcției ne face încrezători în faptul că și tu vei alege Cubic Village.